Calendarul plăților în luna iulie. Când intră pensiile, alocațiile, indemnizațiile și ajutoarele sociale

Luna iulie vine cu un nou calendar al plăților pentru milioane de români care beneficiază de pensii, alocații, indemnizații și ajutoare sociale. Anumite plăți se vor face mai devreme decât în mod obișnuit din cauza datei care va pica într-o zi nelucrătoare.

Pensionarii care își primesc pensia prin virament bancar vor încasa banii mai devreme în luna iulie, deoarece data obișnuită de plată, 12 iulie, cade într-o zi de duminică, iar viramentele bancare sunt de obicei făcute mai devreme atunci când termenul stabilit coincide cu o zi nelucrătoare.În mod obișnuit, pensiile virate pe card sunt achitate în data de 12 a fiecărei luni sau cel târziu pe 13, dar în luna iulie, aproximativ 2,5 milioane de pensionari vor primi banii cel mai probabil vineri, pe data de 10 iulie.

Pentru pensionarii care își încasează drepturile prin Poșta Română nu există modificări ale calendarului de plată. Cei aproximativ 2,1 milioane de beneficiari vor primi pensiile în intervalul 1 iulie – 15 iulie, conform programului transmis de Casa Națională de Pensii Publice, iar pensionarii români care locuiesc în străinătate își vor primi pensiile în jurul datei de 20 iulie, potrivit calendarului obișnuit.

După plata pensiilor urmează alocațiile de stat pentru copii care sunt programate pentru data de 8 iulie. Părinții vor primi în continuare 719 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și 292 de lei pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani.

O resto si pe aver rig

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *