Când o femeie alege sau ajunge să stea departe de atingere luni ori ani, lumea își vede de treabă, iar ea poartă un disconfort discret, ca un pietricel în pantof. Semnează e-mailuri, împarte îmbrățișări de seară copiilor, conduce ședințe, dar noaptea brațele își amintesc greutatea altui trup. Dorința nu urlă; e ca un radio lăsat pe fundal, o melodie căreia îi știe aproape versurile și care revine când spală vasele sau așteaptă la semafor.
Ce înseamnă pauza de atingere
În timp, foamea reală devine apropierea emoțională: o palmă ușoară pe umăr la coadă, un mesaj scurt – „Am văzut asta și m-am gândit la tine” –, un apel care rămâne pe fir câteva secunde în plus. Astfel de gesturi sunt vitamine pe care sufletul le depozitează când apar. Fără ele, pașii continuă, însă drumul pare mai lung, ca mersul prin nisip umed ce rămâne în încălțări. Acel dor capătă răbdare, dar nu dispare.Ca să se protejeze, inima ridică un zid transparent: suficient de clar ca să vadă lumea, suficient de gros ca să țină afară ceea ce ar putea înțepa. Ea râde la glume, oferă sfaturi, pare neclintită, și totuși lacrimi neașteptate îi apar când vede pe ecran două mâini care se caută. Trupul ține contabilitatea: umeri încordați, somn superficial, oftaturi scăpate fără plan. Biologia îi șoptește o propoziție dublă – siguranță și singurătate – iar ecoul acestei fraze se aude chiar și pentru ea.
O resto si pe aver rig
