În fiecare an, înainte de ziua lui, simțeam aceeași neliniște. Mă întrebam ce i-aș putea cumpăra, ce l-ar bucura, ce ar fi destul de frumos, destul de nou, destul de memorabil. Magazinele păreau să îmi șoptească din toate părțile că iubirea se măsoară în preț, în dimensiunea cutiei și în numărul de surprize pregătite.

Cu timpul, am început să observ că multe dintre cadouri erau uitate după câteva zile. Unele se stricau, altele ajungeau într-un colț, iar bucuria lor se stingea repede. Ce rămânea, însă, erau momentele simple: diminețile în care îl îmbrățișam, serile în care râdeam împreună, felul în care îi străluceau ochii când simțea că toată atenția mea este acolo, doar pentru el.Copilul Care Avea Nevoie de Prezență
Fiul meu nu mi-a cerut niciodată lucruri imposibile. Nu mi-a cerut bogății, petreceri uriașe sau cadouri care să impresioneze pe cineva. De cele mai multe ori, dorințele lui au fost mici și curate. Voia să stăm împreună, să îi pregătesc mâncarea preferată, să aprindem lumânările, să îl îmbrățișez și să îi spun povestea zilei în care s-a născut.

Abia atunci am înțeles că, pentru un copil, iubirea nu este o idee abstractă. Ea se vede în timpul oferit, în răbdare, în glasul blând și în siguranța că este acceptat exact așa cum este.

O resto si pe aver rig