Dimineața în care telefonul a rămas tăcut
Amalia s-a trezit înainte de răsărit. Am auzit pașii ei mici, ușor inegali, pe hol, apoi sunetul ușii deschise cu grijă. Purta pijamaua cu stele și își ținea agrafa cu fluture în mână, de parcă nu mai putea aștepta să fie ziua ei oficial. Când a intrat în bucătărie și a văzut baloanele, ochii i s-au luminat. Pentru câteva minute, totul a fost curat. Bucuria ei nu știa încă nimic despre oamenii care urmau să uite sau să evite.

Am aprins lumina caldă de deasupra mesei, i-am pregătit clătite și am lăsat-o să aleagă prima melodie a zilei. S-a învârtit încet prin bucătărie, ținându-se de spătarul scaunului când obosea, râzând cu gura până la urechi. Apoi a început să întrebe dacă telefonul a primit mesaje. Prima dată am răspuns că este devreme. A doua oară, că oamenii poate încă dorm. A treia oară, am luat telefonul și am verificat deși știam deja că ecranul era gol.

Primul mesaj a venit de la doamna Irina. Nu era lung, dar era cald. Îi ura Amaliei o zi plină de lumină și îi promitea că va coborî mai târziu cu o carte despre fluturi. Amalia a ascultat mesajul de trei ori. A atins ecranul cu degetul și a zâmbit. Apoi a așteptat următorul. Următorul nu a venit.

La ora zece, tortul era gata, rochița galbenă era îmbrăcată, iar Amalia își așezase pe canapea ursulețul preferat, ca invitat special. Eu simțeam cum crește în mine o tensiune urâtă, dar încercam să nu o las să ajungă la ea. Am făcut poze, am râs, am desenat un soare, am pregătit farfuriile. Însă copiii simt când adulții se prefac. Amalia a întrebat încet dacă poate că oamenii nu știu că este ziua ei. Am spus că oamenii uită uneori, iar vocea mea a sunat mai slab decât intenționam.

Postarea pe care am scris-o din durere
La prânz, după ce încă două rude au văzut mesajele mele fără să răspundă, am făcut ceea ce îmi promisesem că nu voi face. Am scris o postare. Nu una elegantă, nu una perfect echilibrată, nu una calculată pentru a părea matură. Am scris din locul acela crud în care o mamă vede că lumea îi rănește copilul și nu mai are putere să formuleze diplomatic. I-am urat fiicei mele la mulți ani și am spus că unii oameni fără inimă nu îi vor ura nimic doar pentru că este diferită.

O resto si pe aver rig