Vanilie și iasomie.

Același parfum pe care i-l dăruisem eu cu ani în urmă.

Încă o ironie.

„Mă bucur atât de mult că ai venit.”

„Nu aș fi ratat asta pentru nimic în lume.”

Ochii ei au strălucit.

A interpretat răspunsul meu ca pe o capitulare.

Ca pe o recunoaștere a înfrângerii.

Nu avea idee.

Absolut niciuna.

Daniel a apărut câteva secunde mai târziu.

Costum bleumarin.

Zâmbet atent calculat.

Imaginea perfectă a viitorului tată.

Doar că eu vedeam altceva.

Vedeam bărbatul care îmi spusese ani întregi că problema era la mine.

Vedeam omul care mă privise plângând după fiecare rezultat negativ și care mă lăsase să cred că eram defectă.

O resto si pe aver rig