Camille a zâmbit larg.

„Cadoul lui Naomi.”

Câteva persoane au chicotit.

Probabil se așteptau la un gest de reconciliere.

Sau la o încercare disperată de a demonstra că eram bine.

Camille a desfăcut capacul.

Și a înghețat.

Zâmbetul a dispărut instantaneu.

Daniel s-a apropiat.

„Ce este?”

Nu a răspuns.

Fața îi devenea tot mai albă.

Mai albă decât fața de masă.

Mai albă decât trandafirii.

Mai albă decât hârtia pe care o ținea în mână.

Daniel a luat dosarul.

A privit prima pagină.

Și am văzut exact momentul în care sângele i-a părăsit obrajii.

„Nu…”

A fost singurul cuvânt pe care l-a putut rosti.

Invitații au început să murmure.

Confuzi.

Neliniștiți.

Curioși.

Am rămas așezată.

O resto si pe aver rig