”În momentul în care a terminat teologia, trebuia să se însoare. Îmi aduc aminte că m-am dus la cumpărături cu el, la o alimentară, și acolo m-a întrebat daca n-aș vrea să fiu preoteasă. Eu știam totul despre el, îmi era greu să mă apropii de el altfel. A insistat mult, de fiecare dată când ne întâlneam începea discuția despre căsătorie. Eu plecam de fiecare dată când îl auzeam”, a mai spus artista.
Advertisements
Cum cererea în căsătorie s-a repetat de nenumărate ori, la fel ca refuzurile Ileanei Matuș, artista spune că Pomohaci a recurs, în cele din urmă, la blesteme. Acestea au făcut-o, plină de remușcări, să accepte să îi devină soție.
”Când a fost pe ultima sută de metri să se hirotonească, a venit la mine în curte să insiste. I-am zis că nu pot, știam că oamenii nu se schimbă și l-am trimis acasă. La poartă a început să plângă și mi-a zis: nu-i bai, nu vrei să vii după mine, altă fată nu iau. Dar și tu cât vei trăi, vei fi singură că așa mă voi ruga lui Dumnezeu și vei fi și tu toată viața singură cum o să fiu eu celibatar. Eu n-am avut nimic cu el ani de zile, decât pur și simplu am fost prieteni, amici! Dacă tot știa chestia, de ce nu s-a comportat ca atare? Putea măcar să mă respecte. Eu l-am ajutat până la capăt”, a mai declarat Ileana Matus.
Un divorț cu scandalAstfel, în octombrie 1999, cei doi s-au căsătorit, însă la scurt timp Cristian Pomohaci și-ar fi schimbat complet atitudinea față de artistă.
Ileana Matuș spune că artistul nu își îndeplinea rolul de soț decât în cadrele oficiale, în rest fiind rece și nepăsător față de ea. Mai mult, folclorista susține că s-a simțit folosită de nenumărate ori și că dorințele sale nu erau niciodată luate în seamă — totul se făcea așa cum voia Cristian Pomohaci.
”S-a răcit complet! Mai mult, deja aveam impresia că sunt în plus, că încurc. Pur și simplu nu existam pentru el. Eram și eu tânără, voiam să merg la parinții mei cu soțul meu, în cinci ani de zile n-a venit o dată. Niciodată nu m-a luat la nunți cu el, doar unde avea obligații mă lua cu el. Tot ceea ce voia el s-a făcut, ceea ce trebuia să-mi ofere și mie, nici n-am existat. Am fost folosită! O spun cu toată tăria. Deși era căsătorit cu mine, mergea la nunți și în concedii cu doamna impresară, nu cu mine”, a spus indragita artista.
Pentru că nu a mai putut suporta un asemenea trai, Ileana Matuș a decis, într-un final, să pună capăt căsniciei. Însă, atunci când a ajuns la episcopie și la părinții soțului ei, a primit de fiecare dată un răspuns care a bulversat-o.
O resto si pe aver rig