Ea avea dreptate.
Era ghimbir. O bucată de ghimbir uscată, zbârcită, uitată, care căzuse în spatele unui raft cu luni în urmă, se uscase și se transformase în ceea ce semăna tulburător cu un os.
Ușurarea (și jena)
Am râs timp de cinci minute întregi. Toată panica aceea. Toate scenariile cele mai grave. Tot timpul petrecut căutând pe Google „cum să identifici oasele umane”.
Ghimbir. Era ghimbir.
Încă am lucrarea. Stă într-un borcan mic pe biroul meu, o reamintire că nu orice mister este o catastrofă. Uneori, lucrurile care arată cel mai înfricoșător sunt cele mai banale.
Ce am învățat
O resto si pe aver rig
