Capitala se află pe primul loc în ceea ce privește numărul beneficiarilor, aproximativ 35.000 de pensionari primind un sprijin financiar mediu de 510 lei pe lună pentru atingerea pragului minim de venit. Măsuri similare sunt aplicate și în alte orașe și județe, valoarea ajutorului fiind stabilită în funcție de nivelul pensiilor și de numărul beneficiarilor.În paralel, Ministerul Muncii analizează acordarea unui nou sprijin financiar pentru pensionari, cel puțin la nivelul celui oferit anul trecut. Deocamdată, nu a fost anunțată o eventuală modificare a pragului de venit pentru eligibilitate. În anul precedent, ajutorul a fost acordat pensionarilor cu venituri sub 2.740 de lei.
Alte forme de sprijin anunțate de Guvern
Pe lângă aceste măsuri, autoritățile pregătesc și un nou ajutor destinat achitării facturilor la gaze, care ar urma să fie implementat din toamnă. În prezent, pensionarii cu venituri mai mici de 2.000 de lei beneficiază deja de un sprijin lunar pentru energie.
O resto si pe aver rig