Mircea Răceanu s-a dovedit a fi un om de principii. A refuzat să se conformeze complet sistemului, a menținut capacitatea de a gândi critic și a ales să-și exprime convicțiile, chiar și într-un context extrem de daunator pentru viață. Pentru această opțiune morală, a plătit un preț enorm.
Condamnarea la moarte din iulie 1989 nu a fost pur și simplu o consecință juridică. A fost o demonstrație de putere a unui regim care se afla în agonie. A fost un mesaj trimis societății: indiferent cât de aproape era sfârșitul, statul totalitar încă avea mijloacele și voința să apeleze la pedeapsa supremă împotriva acelor pe care îi considera periculoși. Din acest motiv, dosarul Răceanu a rămas grav în memoria colectivă a României, un simbol al ultimelor și poate cele mai disperate tentative ale dictaturii de a se menține prin teror.
Ceea ce face povestea sa și mai tragică este că sentința a fost pronunțată în acel moment plin de încordare, când puterea lui Ceaușescu era deja în cădere liberă. Condamnarea la moarte a unui diplomat, în aceste circumstanțe, a reprezentat un act de o desolare și disperare aparte. Era o demonstrație ultimă a faptului că sistemul nu alesase calea reacției raționale, a reformei sau a dialogului, ci doar aceea a represiunii extreme.
După căderea comunismului și după decenii de trecere a timpului, povestea lui Mircea Răceanu nu și-a pierdut semnificația. Pentru istoric, pentru cercetător, pentru orice persoană interesată de înțelegerea comunismului românesc, cazul sau rămâne fundamental. Nu este vorba aici doar despre biografia unui om sau despre detaliile unui proces. Este vorba despre un simbol, despre reprezentarea unui tip de curaj care a fost rar și deosebit de costisitor.
Răceanu nu a fost un luptător armă în mână, nici un lider de mase. A fost un intelectual, un om de cultură și diplomație care a găsit în gândire independentă și în refuzul conformismului o cale de a rezista. Această rezistență puterii absolute nu a fost specială pentru epoca aceea. Dimpotrivă, a fost o decizie care cerea mult curaj și care i-a costat. Mulți oameni, în fața aceleiași presiuni, au ales calea mai ușoară a compromisului și a tăcerii. Răceanu nu a făcut-o.
O resto si pe aver rig
