Există adevăruri care ne însoțesc în tăcere, chiar dacă ne este greu să le acceptăm. Unul dintre ele este că începem să trăim pe deplin abia atunci când încetăm să mai vrem să fim ca ceilalți și îndrăznim să fim noi înșine. Uneori, ceea ce credem că ne lipsește este deja în noi, dar l-am uitat sau am încetat să-l mai vedem.
Corbul pădurii
Sus, în inima unei păduri străvechi, unde copacii se înălțau ca niște giganți străvechi, iar lumina soarelui se filtra printre frunze ca niște fire de aur, trăia un corb. Era o pasăre impunătoare, cu aripi largi, penaj negru ca noaptea și o voce gravă care răsuna ca un sunet străvechi. Nimeni nu se temea de el, dar nici nu se apropiau de el. Îl priveau de departe, ca și cum prezența lui ar fi evocat ceva trist, ceva neînțeles. Și el simțea asta.
În fiecare dimineață, corbul se trezea odată cu primele raze de soare. Scutura picăturile de rouă de pe aripi și se cocoța pe cea mai înaltă creangă a bătrânului stejar. De acolo, observa lumea. Privirea lui era mereu ațintită asupra ei: delicata porumbiță albă, cu un cântec blând ce părea să vindece aerul. Zbura aproape de pământ, înconjurată de animalele pădurii care o admirau și o celebrau. „Ce frumoasă este”, spuneau ele. „Ce pace aduce.”
Din punctul său de observație, cioara s-a retras, nu din invidie, ci dintr-un profund sentiment de neapartenență. Nimeni nu-l numea frumos, nimeni nu-l aștepta, nimeni nu-l asculta. Gândurile lui deveneau din ce în ce mai grele.
Dorința de a fi altcineva
Cu timpul, corbul a început să se îndoiască de sine. A început să-și vadă umbra nu ca pe o parte naturală a sa, ci ca pe o povară. Visa să aibă aripile moi ale porumbelului, lumina lui, cântecul lui. Și apoi, a luat o decizie care avea să-i marcheze viața: avea să încerce să fie ca ea.
Din ziua aceea, a încetat să se mai înalțe în aer cu forță. A zburat jos și încet, imitând mișcările blânde ale porumbelului. Și-a aranjat penele iar și iar, căutând o strălucire pe care penajul său negru nu o putea reflecta. A încercat să cânte ca ea, dar vocea profundă i-a picat. Se chinuia să zâmbească cu ochii, dar în sinea lui se simțea gol.
O resto si pe aver rig
