Am rămas calm.
— Sunt gunoaiele pe care le-ați lăsat pe plajă.
A râs ironic.
— Și?
Am strâns punga puțin mai tare.
— Tata spune că doar animalele își lasă mizeria acolo unde stau, pentru că ele nu au mâini să strângă după ele.
Am făcut o scurtă pauză.
— Dar dumneavoastră păreți un domn… așa că am crezut că doar le-ați uitat.
În jurul nostru se făcuse liniște.
Oamenii urmăreau scena fără să scoată un cuvânt.
Chipul bărbatului s-a înroșit.
Soția lui a întors privirea.
Câțiva tineri au început să zâmbească.
Un bătrân aflat pe un șezlong din apropiere a murmurat încet:
— Adevărul vine uneori din gura copiilor…
Bărbatul a rămas nemișcat câteva clipe.
Apoi a luat încet punga din mâna mea.
Fără să mai spună nimic, s-a întors și a mers până la cea mai apropiată pubelă.
A aruncat toate gunoaiele.
Când s-a întors, nu mai avea aceeași aroganță.
S-a oprit în fața mea.Apoi s-a uitat spre tata.
— Băiatul dumneavoastră are dreptate.
Tata s-a apropiat încet.
— Nu trebuie să-mi spuneți mie.
Spuneți-le copiilor care v-au văzut.
Bărbatul și-a plecat capul.
S-a întors spre oamenii de pe plajă.
— Îmi cer scuze.
N-ar fi trebuit să las mizeria acolo.
Mai mulți oameni au început să aplaude.
O resto si pe aver rig
