Într-un colț, lipit de perete, stătea un câine mic, aproape numai piele și os. Era murdar, plin de noroi și tremura atât de tare încât abia se ținea pe picioare. Lângă el, strânsă ca un ghem, se afla o altă cioară, cu o aripă rănită.

Îngrijorarea vecinilor
— Doamne sfinte… a șoptit cineva.

Pasărea de pe capac a croncănit scurt și a sărit pe marginea canalului. Câinele a ridicat încet capul și a scos un scâncet slab. Toți au înțeles atunci de unde veneau zgârieturile auzite de Miron în seara precedentă.

Se pare că animalul căzuse acolo cu mai multe zile înainte. Nimeni nu știa exact cum. Poate alunecase printr-o gură de canal rămasă deschisă pe strada din spate și ajunsese prin conducta veche până acolo. Cioara rănită nu mai putea zbura și rămăsese prinsă lângă el.

Eforturile de salvare
Dar cea de sus, cea care venise trei zile la rând, era perechea ei. Vecinii au rămas tăcuți. Nimeni nu se mai gândea la glume. Pasărea adusese mâncare nu pentru ea, ci pentru cele două vietăți captive. Încercase să împingă bucățile prin crăpătură și să cheme oamenii atunci când singură nu mai putea face nimic.

Miron a coborât primul. L-au ținut de brațe și i-au dat o frânghie. Câinele nici măcar nu a încercat să fugă. S-a lăsat luat în brațe, slab și epuizat. După el au ridicat și cioara rănită, care bătea din aripa sănătoasă speriată.

Reacția comunității
În clipa aceea, cioara de pe margine a început să croncănească tare, atât de tare încât copiii s-au speriat. Dar nu părea un strigăt de frică. Mai degrabă unul de bucurie. Bătrâna Valentina a adus apă. Altcineva a venit cu o pătură. Veterinarul din sat a fost chemat imediat. Câinele avea câteva răni, dar putea fi salvat. Și aripa ciorii se putea vindeca.

Impactul întâmplării
În zilele următoare, toată curtea vorbea doar despre întâmplarea aceea. Unii spuneau că păsările sunt mai deștepte decât cred oamenii. Alții ziceau că a fost o minune. Miron doar dădea din cap și repeta:

— Dacă nu ascultam cioara, amândoi mureau acolo.

O resto si pe aver rig