Am ajuns la spital fără să apuc să înțeleg ce se întâmplă. Totul a fost rapid: ambulanță, lumină puternică, voci agitate. Când m-am trezit cu adevărat, eram deja internat.
Primele zile au fost grele.
Stăteam ore întregi privind tavanul. Telefonul nu suna. Copiii mei erau plecați din țară, iar prietenii aveau fiecare viața lor. La început am încercat să nu mă gândesc prea mult, dar cu fiecare zi care trecea, liniștea devenea tot mai apăsătoare.
Singurătatea doare mai mult decât boala.
O resto si pe aver rig
