Aveam doar 18 ani când am rămas responsabil pentru cei șapte frați ai mei.
Nu pentru că eram pregătit.
Ci pentru că nu aveam altă alegere.
Totul s-a schimbat într-o clipă.
Ani de zile am trăit cu convingerea că părinții noștri muriseră într-un accident. Așa ni s-a spus. Așa am acceptat.
Până într-o zi.
Mihăiță a intrat în bucătărie cu o fotografie în mână. Avea o expresie pe care nu i-o mai văzusem niciodată.
— Uite ce am găsit…
Am luat poza.
Erau mama și tata. În viață. Lângă o mașină, în fața unei pensiuni.
Dar nu asta m-a șocat.
Ci data.
Era făcută la două zile după accidentul în care, teoretic, muriseră.
Mi s-a tăiat respirația.
— De unde e asta?
O resto si pe aver rig
