— Dintr-o cutie… mai erau și niște acte.
Mi le-a întins fără să mai spună nimic.
Am început să le răsfoiesc. Hârtii peste hârtii. Contracte. Datorii. Sume uriașe.
Un singur nume apărea peste tot.
Victor Stănescu.
Nu știam cine e. Dar simțeam că de acolo începe totul.În noaptea aceea n-am închis un ochi.
Frații mei dormeau, iar eu stăteam în bucătărie cu fotografia în față și cu o întrebare care nu-mi dădea pace:
Dacă n-a fost accident?
A doua zi m-am dus la tanti Elena.
Când a văzut poza, a încremenit.
— De unde ai asta?
Nu mai avea rost să ocolesc.
— Vreau adevărul.
A oftat greu.
— Tatăl tău avea datorii… mari. A încercat să ajute pe cineva și a fost tras în jos.
— Cine e Stănescu?
A ezitat.
— Un om de care e bine să te ferești.
Mi-a povestit cum, în ultimele luni, tata trăia sub presiune. Telefoane noaptea. Oameni la ușă. Amenințări.
Și atunci mi-am amintit ceva ce ignorasem.
În seara dinainte… îl văzusem plângând.
O resto si pe aver rig
