Astăzi împlinesc 107 ani.
Când rostesc acest număr, aproape că nici mie nu-mi vine să cred. O sută șapte ani. O viață întreagă, mai lungă decât și-ar fi imaginat vreodată copilul care alerga odinioară desculț pe ulițele satului, cu genunchii zgâriați și cu buzunarele pline de vise.
Mă uit la mâinile mele și văd timpul. Nu sunt mâini perfecte. Sunt ridate, tremură puțin și poartă urmele fiecărui an pe care l-am trăit. Dar aceste mâini au construit o viață.
Au ținut mâna mamei când eram copil.
Au muncit pământul în arșița verii.
Au scris scrisori de dor.
Au șters lacrimi.
O resto si pe aver rig
