Era o zi caldă de vară, iar soarele strălucea puternic pe cerul senin. La umbra unei bănci de lemn, în fața blocului vechi, un bărbat cu părul cărunt și cu o privire blândă stătea visător. Acesta era tata lui Andreea, o tânără de douăzeci de ani, plină de viață și ambiție. Mama ei murise cu câțiva ani în urmă, lăsând-o pe Andreea să se descurce singură și să aibă grijă de tatăl ei.
Andreea s-a întors de la facultate, călcând pe aleea acoperită de flori sălbatice, cu un sentiment de neliniște în suflet. În momentul în care a ajuns la tatăl ei, îl observă cum vorbește cu un vecin, gesticulând vesel. O scurtă durere o străbătu. „De ce trebuie să facă asta? Pare de râs în fața tuturor,” s-a gândit ea, simțindu-se deodată rușinată.
„Tată, hai să vorbim!” strigă Andreea, ridicându-se sprijinindu-se cu mâinile pe șolduri, în timp ce își strângea părul în coadă. Bătrânul se întoarse, zâmbind cu naivitate.
„Ce s-a întâmplat, Andreea? E ceva în neregulă?” întrebă el, neliniștit.
Fata își roti ochii, căutând cuvintele potrivite. „Te rog, nu mai stai pe bancă și nu mai salute toată lumea, căci te face să pari al nimănui. Nu vreau să te fac de râs în fața vecinilor,” spuse ea, dându-i o expresie îngrijorată.
Fața tatălui se umplu de tristețe. Se simțea inutil, dar nu voia ca fiica lui să sufere din cauza lui. Deși Andreea credea că spusele ei sunt pentru binele lui, adevărul era că ele îl doborâseră.
„Dar eu doar încerc să socializez,” răspunse el, încercând să explice. „Oamenii sunt buni, vor să vorbească.”
Andreea zâmbi forțat, dorind să înțeleagă. „Știu, dar te rog… mă simt penibil uneori. Crede-mă, îți fac rău,” spuse ea timid, iar privirea ei căzu în pământ.
Bărbatul clătină din cap, apoi își îndreptă privirea către cer. „O să încerc, draga mea. Nu vreau să te fac să te simți neplăcut,” i-a promis, dar un fior de tristețe i-a străbătut sufletul.
Asta a fost o zi obișnuită în viața lor, dar nimeni nu știa ce se avea să urmeze.
Cu câteva ore mai târziu, Andreea și tatăl ei s-au îndreptat spre apartament. În timp ce se aflau în lift, acesta s-a oprit brusc între etaje. Ușa s-a blocat, iar lumina intermitentă a început să pâlpâie.
Andreea s-a panicat. „Ce se întâmplă?!” a strigat ea, simțindu-se prinsă într-un coșmar.
„Stai calmă, draga mea, o să rezolvăm,” a zis tata ei, dar chiar și el începea să simtă o panică crescândă.
Aerul din lift era din ce în ce mai greu și umed. Andreea nu putea să se abțină și începu să plângă. Își aduse aminte de momentele din viața ei în care și-a dorit să fie alături de tatăl ei, să îl protejeze, dar acum se simțea atât de neputincioasă.
„Tată, îmi pare rău că te-am supărat. Te rog, nu vreau să te pierd… nu asta am vrut,” spuse ea printre lacrimi.
Bărbatul o privi cu tristețe. „Sunt aici pentru tine, întotdeauna,” i-a răspuns el, încercând să o liniștească.
Dar ușa liftului nu se deschidea.Part 2
O resto si pe aver rig
