Timpul părea că se oprește. Andreea se afla într-un cocon de emoții, pierdută între certitudini și incertitudini. „Ce o să facem acum? Dacă vom rămâne blocați aici pentru totdeauna?” se gândea ea, speriată.
La început, tata ei încerca să o încurajeze, dar pe măsură ce minutele treceau, entuziasmul său se estompa. Andreea își dădu seama că tăcerea îi înghițea toate speranțele.
„Tat, te rog, spune-mi o poveste. O ştiu pe cea cu prințesa și dragonul,” ceru ea, cu o voce tremurândă.
Așa că el începu să vorbească despre aventurile prințesei Corina, care visa la libertate dincolo de zidurile castelului ei. Cuvintele lui mângâiau tăcerea, dar Andreea simțea că povestea avea un subton trist, o reflexie a realității.
„Și prințesa se întrebă întotdeauna, cine mă va salva?” continuă el, ochii săi pierduți în amintiri.
Andreea se gândi la asta. Poate că, atunci când se simțea rușinată din cauza unui tată care îmbrățișa toată lumea, nu observa adevărata valoare a lui. Poate că singurătatea lui se ascundea sub un zâmbet nevinovat.
Puțin câte puțin, simțea că rușinea se topeste în compasiune. Nu mai conta ce credeau vecinii. O dorință profundă a apărut în inima ei să se reconecteze cu tatăl său. „Tată, îți mulțumesc că ești aici,” a spus ea, dându-i mâna.
„Îți mulțumesc că ai venit să mă vezi. Asta contează, nu ce cred ceilalți,” a răspuns el, cu vocea tremurândă.
Apoi, o idee strălucitoare îi trecu prin minte. „Cum ar fi să încercăm să ieșim? Poate că liftul va reacționa la noi,” sugeră Andreea, cu speranța revigorată.
Au început să bată în pereții liftului, strigând ajutor, dar nimeni nu părea să audă. Fiecare bătăi se transformase într-o efort din ce în ce mai mare. Andreea își dădea seama că părul ei se făcuse lipicios de transpirație, dar cu fiecare secundă care trecea, inima ei tânjea mai mult după legătura cu tatăl ei. Bravo, Andreea, ai fost atât de dură… Acum e vremea să fiu puternică!
„Tată, îți amintesc de ultima oară când am fost împreună la mare? Tu m-ai învățat să înot, și mă temeam așa de mult că voi dispărea sub apă! Dar mi-ai spus că doar trebuie să îmi controlez respirația… și am reușit!” îi amintea ea, încercând să își curețe frica.
O resto si pe aver rig
