„Mai avem un proiect de lege privind adoptarea unei ordonanțe de urgență privind unele măsuri de decarbonizare în sectorul energetic. A fost introdus un amendament care nu trebuie votat, pentru că dacă s-ar vota, am fi în situația în care am anula întreg jalonul de decarbonizare și am ajunge în situația în care România ar pierde sume imense”
„De asemenea, mai sunt două proiecte – cel legat de transpunerea unei directive europene în ceea ce privește organizarea pieței energiei electrice, respectiv proiectul de lege care închide întreg PNRR-ul, cel privind stabilirea cadrului juridic pentruînchidere PNRR. E proiectul final care nu are o valoare financiară, dar adoptarea lui e necesară, astfel încât să se stabilească toate condițiile în care se poate închide acest program până la sfârșitul lunii august”
„Toate aceste proiecte vor fi pregătite. Vom închide consultările, vom comunica Parlamentului și considerăm că în a doua jumătate a lunii iulie aceste proiecte pot fi discutate și votate în Parlament”
„Mai sunt câteva hotărâri de guvern care țin de Min. Mediului, de Min. Energiei, care vor fi pregătite pentru a fi supuse ordinii de zi a ședinței de guvern și adoptării, ca și celelalte jaloane mai mici să fie adoptate”
Acord semnat între România și Republica Moldova
De asemenea, Ilie Bolojan a detaliat și acordul bilateral semnat astăzi de România și Republica Moldova privind aspecte referitoare la construirea, exploatarea, întreţinerea şi repararea infrastructurilor de transport de interes strategic din cele două state, inclusiv a podului rutier de frontieră peste râul Prut, între localităţile Ungheni (România) şi Ungheni (Republica Moldova).
„După ședința de Guvern de astăzi, am semnat un acord important – acordul dintre Guvernul României și cel al Republicii Moldova privind aspectele legate de conectivitate, și anume cele legate de infrastructura de transport strategic, care derivă din programul SAFE, pe care România l-a aprobat – conectarea la nivel de autostradă între România și R. Moldova, mai exact coridorul de autostradă dintre Pașcani – Iași – Ungheni (R. Moldova). Acest acord clarifică aceste aspecte, inclusiv finanțarea podului rutier de autostradă dintre România și Republica Moldova în zona localității Ungheni, proiect aflat într-o stare avansată de lucru, care va fi terminat în toamna acestui an”, a explicat premierul, joi.
O resto si pe aver rig