PARTEA A 2-A: PRIVIRILE DE SUS ȘI IGNORANȚA ZILNICĂ
Capitolul 1: Masa de lemn din subsol
În timp ce la etajele superioare ale Spitalului Clinic doctorii în halate albe treceau grăbiți vorbind la telefoane scumpe, la subsol, într-o cameră mică cu pereți placați cu faianță albă și verde, timpul curgea altfel. Acolo se afla o masă simplă de lemn pe care fetele puseseră un coș cu fructe, un ghiveci mic cu o plantă suculentă și o cană de ceai. Cele șase femei din echipa de curățenie — Maria, Ana, Elena, Clara, Iulia și Natalia — își petreceau acolo singurele 15 minute de pauză din zi.
Deși ele erau cele care se asigurau că blocurile operatorii erau sterile și că saloanele miroseau a curat, prezența lor era adesea tratată ca și cum ar fi fost invizibilă. Trecătorii le evitau privirile, iar noul director administrativ al spitalului, domnul Sandu, un om obsedat de cifre și etichete, chiar le reproșase într-o zi că „dau un aspect neprofesionist holurilor” atunci când își cară cărucioarele cu dezinfectant în timpul vizitelor oficiale.
Capitolul 2: Fotografia care a spart tiparele
Într-o după-amiază, obosite după o tură grea în care curățaseră trei saloane de urgențe, fetele s-au strâns în jurul mesei. Natalia a scos telefonul și a sugerat să facă o poză împreună, exact așa cum erau: în costumele lor albastre de protecție, cu mănușile de cauciuc pe mâini și bonetele pe cap.
— „Haideți să punem o descriere simplă, fetelor,” a spus Maria, privind textul scris pe ecran în limba polonă de o fostă colegă care le vizitase: „Suntem personalul de curățenie. Dacă nu vă dezgustăm, vă rugăm, salutați-ne.”
O resto si pe aver rig
