De multe ori îl privesc și mă gândesc cât de puternică poate fi o persoană.
A muncit toată viața fără să ceară nimic în schimb. A trecut prin greutăți despre care generațiile de astăzi nici măcar nu își pot imagina.
A cunoscut lipsurile, a cunoscut oboseala, dar nu s-a plâns niciodată.
Și-a dedicat viața familiei și a făcut tot ce a putut pentru ca cei dragi să aibă un trai mai bun.
Astăzi însă, anii au trecut.
Casa este mult mai liniștită decât odinioară.
Curtea care altădată era plină de râsete și de oameni este acum aproape goală.
Copiii au crescut.
Nepoții au plecat.
Fiecare și-a construit propria viață.
Iar bunicul a rămas aici, în același sat, în aceeași casă pe care a ridicat-o cu propriile mâini.
Există ceva trist în felul în care timpul schimbă totul.
Oamenii pe care îi vedeam zilnic devin amintiri.
Obiceiurile se transformă.
Anii trec fără să ne dăm seama.
Dar există și ceva frumos în toate acestea.
Amintirile rămân.
Iar iubirea adevărată nu dispare niciodată.
Astăzi nu ne dorim lucruri mari.
Nu ne dorim lux.
Nu ne dorim bogății.
Ne dorim doar câteva cuvinte frumoase.
Uneori, un simplu „La mulți ani!” poate însemna enorm pentru un om care nu mai primește multe vizite.
O resto si pe aver rig
