Prima perioadă a fost descrisă ca una romantică, aproape poetică: „Poezie. Frumos. Eram o femeie fostă măritată. Nu s-a atins nici de un fir de păr al meu.” În ciuda acestei aparențe liniștite, Mirabela povestește că, odată semnate actele de căsătorie, dinamica s-a schimbat brusc. Ea consemnează începutul unui “calvar” care a culminat cu violențe fizice grave.
Artista folosește termeni puternici pentru a descrie ceea ce a urmat: „Imediat după ce au semnat actele de căsătorie, a început calvarul pentru artistă, cu bătăi crunte care au băgat-o în spital.” Marcată de traumatic, Mirabela afirmă: „Mai bătută și mai călcată decât mine nu cred că a fost nicio altă femeie. Nimeni nu a fost.Pe lângă rănile fizice, mărturia evidențiază și izolarea psihologică la care a fost supusă: nimeni nu o credea pe deplin atunci când încerca să explice abuzurile, iar pentru a ascunde urmele, ea își camufla vânătăile cu machiaj. Această situație ilustrează dublul tip de violență: atât cea corporală, cât și cea socială, manifestată prin neîncrederea și stigmatizarea din jur.
Ecoul violenței în familie
Impactul poveștii sale se extinde dincolo de persoana direct afectată. Mirabela recunoaște că suferința ei a avut efecte asupra familiei, în special asupra tatălui: „Pe tatăl meu l-am îmbolnăvit eu. Eu recunosc.” Această mărturie subliniază faptul că trauma se răsfrânge asupra apropiaților și lasă urme adânci în relațiile familiei.
O resto si pe aver rig
