Intervievatoarea a insistat asupra detaliilor dinamicei relației; Mirabela a explicat cum politețea și respectul afișate la început au degenerat în posesivitate și cruzime. Ea a remarcat capacitatea partenerului de a păstra o fațadă convingătoare: „Alea avea un simț vizavi de cineva, când povestea. Atât de bine mințea și atât de bine juca.” Această abilitate de a construi aparențe face dificilă recunoașterea abuzului de către cei din jur și chiar pentru victimă.„A fost un coșmar.” — cuvintele sunt scurte, dar încărcate de durere și amintesc intensitatea experienței trăite. Relatarea servește drept exemplu despre cum o relație care pare armonioasă poate degenera rapid și cum consecințele rămân mult timp după formalizarea unei legături.
Următoarele declarații ale Mirabelei fac apel la responsabilitatea socială a martorilor și evidențiază dificultatea procesului de vindecare; ele invită la reflecție asupra problemelor expuse și nu constituie o concluzie.
Povestea artistei rămâne o mărturie dureroasă despre efectele violenței domestice, despre rușinea și tăcerea care o pot însoți, dar și despre importanța de a asculta și crede persoanele care denunță abuzul.
O resto si pe aver rig
