„Ce prezență, ce zbor liber”, a murmurat un iepure.
„A fost mereu acolo… și noi nu l-am văzut”, a șoptit o căprioară.
Pentru că așa e lumea: uneori te recunoaște doar atunci când te hotărăști să te recunoști pe tine însuți mai întâi.
De atunci încolo, corbul nu a mai zburat niciodată ca porumbelul. A zburat ca o corbă.
Și porumbelul, de fiecare dată când îl vedea zburând, zâmbea. Știa că amândoi, în ciuda diferențelor lor, erau necesari. Că nu exista competiție, ci doar diversitate.
Iubirea de sine
Iubirea de sine nu este egoism. Este rădăcina. Este temelia. Este punctul din care totul înflorește.
Ce învățăm din această poveste?
Că nu trebuie să arătăm ca altcineva ca să fim valoroși.
Autenticitatea este mai puternică decât orice încercare de imitație.
Când ne abandonăm esența, ne pierdem direcția.
Recunoașterea externă începe cu respectul de sine .
Nu te-ai născut să imiti. Te-ai născut să zbori. În felul tău. Cu propria ta poveste. Cu propria ta voce. Cu propria ta lumină și propriile tale umbre.
Iubește-te așa cum ești. Numai atunci vei putea zbura din nou.
O resto si pe aver rig
