Munca actorului nu constă în opt ore. Actorul studiază un rol poate toată ziua, luni în șir, săptămâni în șir, până ajunge la rezultatul final. Suntem creatori, nu suntem confecționeri de personaje, de piese”.Ioan Isaiu, un mesaj care rămâne
În intervenția sa, Isaiu a deschis o întrebare simplă, dar greu de trecut cu vederea: cum poți măsura ceea ce se petrece între idee și întruparea ei pe scenă? Cum se transformă un impuls în miză, un concept regizoral în dialog viu? Pentru el, încercarea de a cronometriza aceste etape era, fundamental, imposibilă.
„Haideți să vedem care este norma unui regizor, care trebuie să se gândească luni în șir înainte cum să pună în scenă un spectacol. Cum putem cuantifica gândurile lui? Cum putem cuantifica zvâcnirea lui artistică? Nu putem”.
Tot atunci, a vorbit despre presiunea așteptărilor publicului, dar și despre greutatea birocrației care ar cere, la limită, să fie notat tot ceea ce nu poate fi redus la cifre. Accentul a căzut pe discrepanța dintre efortul real și percepție.
„Noi putem completa, eu pot să depășesc 12 ore de studiu pe zi și să completez pe hârtie. Omul din stradă o să mă creadă că eu stau 12 ore și studiez un text? Nimeni nu se gândește la asta”.Demersul actorilor s-a integrat într-un val național de reacții, iar, ulterior, proiectul contestat a fost retras de Ministerul Culturii. Pentru cei din breaslă, momentul a însemnat nu doar o victorie administrativă, ci și reafirmarea ideii că scena are propriile ei ritmuri, altfel decât orice program standard.
Înregistrările de atunci imortalizează un artist vorbind limpede despre ceea ce îl definea: răbdarea de a construi un rol, disciplina nevăzută a atelierului, curajul de a apăra libertatea creației în fața unei lumi care tinde să pună totul în tabele.
O resto si pe aver rig
