Dar în loc de baloane, tort sau mesaje de la cei dragi, ea avea liste de pacienți, foi de tratament și un program de gardă de 24 de ore.
Își zâmbi singură în oglinda mică din vestiar. Un zâmbet obosit, aproape forțat.
— La mulți ani, Ana… șopti ea.
Dar vocea ei se pierdu în liniștea rece a încăperii.
În secția de urgențe, prima pacientă o aștepta deja: o femeie în vârstă cu insuficiență respiratorie. Ana nu avu timp să se gândească la ea însăși. Își puse mănușile și intră în acțiune.
Orele au trecut ca niște minute.
Un copil cu febră mare.
Un accident rutier.
Un bărbat în stop cardiac.
Ana era acolo pentru toți.
Dar nimeni nu era acolo pentru ea.
La prânz, s-a așezat pentru câteva minute pe un scaun metalic din sala de pauză. Își scoase telefonul.
Ecranul era aproape gol.
Niciun mesaj nou.
O resto si pe aver rig
