„Acel mic gest cu mâna…?”, a îndrăznit el să întrebe.
„Însă nu știam că ai simțit așa”, răspunse Ana, chiar și cu o ușoară tremurare în voce. Cuvintele sale erau pline de sinceritate, dar Mihai simțea o neliniște.
Ana părea că nu știe cum să continue. „Te rog, nu mă lăsa”, se gândea el în minte. Însă nu reușea să articuleze nimic. Tăcerea dintre ei era grea. „Este greu să împărtășesc emoții”, spuse ea în cele din urmă. „Dar te-am observat și vreau să te cunosc mai bine.”
Mihai s-a simțit copleșit. Răspunsul ei l-a modelat, dar a simțit și o fierbințeală profundă. Îi dăduse viață unei flăcări uitate. A decis că trebuia să fie sincer. „Mă simt singur, să știi. Acel gest cu mâna e tot ce mi-a rămas”, a spus el, și ochii i s-au umplut de lacrimi.
O resto si pe aver rig
