„Exact! Dacă am reușit atunci, putem reuși și acum. Trebuie să ne menținem calmul… și poate, doar poate, vom găsi o soluție.” El zâmbea, dar ochii săi erau plini de râuri de neliniște.
În acel moment, Andreea își dădu seama că tot ceea ce își dorise a fost să își protejeze tatăl. Între timp, liftul părea să fi devenit o metaforă pentru relația lor. Prizonieră într-un spațiu strâmt, dar și în propriile lor temeri.
După câteva momente de zbucium, un zgomot slab se auzi în ușă și inima Andreei începu să bată. Era un sunet familiar: oameni care vorbeau și râdeau. Poate cineva a observat că nu ieșeam din lift?!
„Ajutor! Suntem aici!” a strigat tata, iar Andreea i s-a alăturat.
Ceva se întâmplă în acea secundă. O ușă se deschise încet, iar lumina se revărsă în lift. Dar nu era deschiderea la care visau. Erau doar câțiva oameni, vecinii lor, care se uitau mirat și…rușinați.
„Ne scuzăm, am auzit zăngănitul. A trebuit să verificăm,” spuse unul dintre vecini, dar Andreea simțea că rușinea ei se înălța precum un nor de furtună.
„E bine, suntem bine. Doar puțin blocați,” răspunse tata cu o voce calmă, dar destul de tremurată.
Rușinea se îngroșa în aer, dar Andreea își înghiți replica. Totuși, nu îi mai păsa de judecățile lor.
Dar liftingul nu se deschide!Part 3
Fără să își dea seama, Andreea a început să râdă. Râsul ei a umplut liftul întunecat, iar ecoul a răsunat în mintea ei ca o melodie reconfortantă. „Ce facem, ne folosim forțele pentru a ieși sau ne bucurăm de moment?” îi întrebă pe toți.
Bărbatul în vârstă, în fața ușii, zâmbi. „Ăsta-i spiritul!” adăugă el, iar curând, alți vecini au început să râdă.
Andreea, simțind cum își revine din căderea în tristețe, s-a uitat la tata ei. „Hai să facem o petrecere în lift! Ce părere aveți? Aici ne vom destinde cu toții!”
Dar acea propunere l-a făcut pe tata ei să realizeze că fiica lui era acolo alături de el, împărtășind culmea unei provocări împreună.
„Ai dreptate,” a spus el, lăsând energia să curgă prin el. „Să facem din acesta un moment de neuitat!”
O resto si pe aver rig
