Și acesta a fost cel mai important lucru.
Când am ajuns acasă, am urcat scările. Nouăzeci de ani nu trec fără să lase o urmă. M-am oprit în fața unei fotografii cu soția mea.„Cred că am făcut ceea ce trebuie”, am spus încet.
Nu aveam copii.
Dar, într-un fel, aveam sute acum.
Poate mii.
Nu eram legat prin sânge, ci printr-o idee simplă: nimeni nu este inferior.
Într-o lume în care toată lumea aleargă după bani, am descoperit târziu în viață că adevărata bogăție este modul în care rămâi în amintirile oamenilor.
Și dacă nu m-aș trezi mâine, aș muri în pace.
Pentru că nu am lăsat în urmă doar clădiri și conturi.
Am lăsat în urmă o oportunitate.
Și uneori o oportunitate valorează mai mult decât orice moștenire.
O resto si pe aver rig
